Se afișează postările cu eticheta relatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta relatii. Afișați toate postările

joi, 8 ianuarie 2009

nu mai cred nimic


Nu cred ca exista dragoste. Gata, am zis-o si p'asta. Asta e. Nu cred si atat. Cred in pasiune, in atasament fata de o persoana, in atractie fizica dar nu in dragoste. Se numeste dragoste cand dupa 4 ani de relatie el incepe sa te jigneasca si sa ramana indiferent la suferinta ta?Se numeste dragoste cand isi face cateva pasiuni de-o seara si in acelasi timp sustine cu mana pe inima ca te iubeste? Nu...atunci se numeste vina ta, evident!Se numeste dragoste cand vine acasa dupa 8 ore de munca si iti arde una ca nu i-ai facut mancare? Nu, atunci se numeste oboseala sau stres, logic!Dragostea este totul sau nimic! Dragostea nu lucreaza cu jumatati de masura si nu tine cont de nimic.Dragostea trebuie sa fie ceva frumos si cand iubesti trebuie sa faci absolut totul pentru celalalt! orgoliu??ce-i ala? in dragoste nu exista asa ceva!Nu vreau sa aud scuze cum ar fi rutina, care intervine in unele relatii...sau faptul ca exista mai multe forme ale iubirii...sau ca fiecare iubeste in felul lui...Pai hai sa iubim toti in felul nostru! O sa ajungem sa ne iubim pe noi si atat in stilul asta!iubirea inseamna sa ne acceptam defectele.serios? si care-i limita pentru asta? sau trebuie sa facem ce avem chef si cand avem chef ,pentru ca celalalt oricum ne accepta cu defecte?? Dragostea nu mai exista...sau daca exista, e ceva rar...de scurta durata.Ulterior totul se transforma in "nu pot trai fara el/ea, dar nici cu el/ea nu mi-e bine." Totul devine o simpla obisnuinta si o complacere in situatie.Ne atasam de oameni, clar.Asa cum ne atasam de un coleg de banca.E normal sa ne lipseasca.De asta de multe ori renuntam sa mergem mai departe.Si nu pentru ca iubim...Tu iubesti?:)

vineri, 28 noiembrie 2008

again about men

Barbatii sunt ca niste copii:asa cum ii educi,asa ii ai. Clar! daca te-ai obisnuit cu manierele lui proaste, cu un comportament neglijent, cu dragoste cersita, cu afectiune din joi in Paste sau, in cele mai rele cazuri, cu jigniri sau cu manifestari violente, e numai ta.E vina ta ca ai trecut peste, ca atunci, in momentul ala de slabiciune, ai facut un compromis. E vina ta, pentru ca nu ai stiut sa te impui si sa te faci respectata. Stii foarte bine ce vrei de la viata:daca X nu respecta standardele tale, de ce te mai complici spunand ca "poate o sa mearga/poate o sa se schimbe...??" Nu!Nu o sa schimbe niciodata daca nu a facut-o pana atunci.Nu o sa schimbe niciodata pentru tine, daca tu il accepti asa cum este. NU o sa vada niciodata ca vrei sa fie mai afectuos daca tu te-ai multumit intotdeauna cu dragostea cu portia pe care ti-a dat-o.Nu iti convine ceva?Revolta-te! Ai o sansa din 2 sa salvezi relatia. Din momentul in care faci compromisuri pentru persoane care nu merita, deja esti cu un pas in urma in relatie. Invata sa te respecti mai intai pe tine si abia apoi sa iti faci visuri si iluzii care se vor irosi oricum. Nu alerga dupa nimeni care nu te respecta si care nu isi da interesul cu adevarat pentru relatie si pentru tine.De ce iti place sa te complici? viata e foarte simpla.Simti ca nu e ceea ce vrei, mergi mai departe.Calca-ti pe inima,pentru ca daca nu o faci tu, altii te vor calca in picioare...viata e o lupta.O lupta in care dragostea are din ce in ce mai putina putere...

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Relatia de cuplu-influentata de copilarie?

Desi distanta in timp de la copilarie pana la varsta adulta (cand ajungem sa formam un cuplu) este suficient de mare, astfel incat am crede ca modelele relationale din familie, observate in copilarie si-ar putea diminua intensitatea/forta, lucrurile nu stau deloc asa. Felul in care copilul relationeaza cu parintele de sex opus, relatia dintre parinti, dintre rudele cele mai apropiate ale acestuia vor constitui un "model" fidel al propriei sale relatii de cuplu.
De exemplu, daca o fetita a trait intr-o familie in care tatal era absent din viata de familie (in sensul ca acesta nu reusea sa se indeletniceasca cu nicio sarcina familiala, nu avea grija de copii etc), iar mama se ocupa de tot ( sa-si aduca copiii de partea ei, inversunandu-i impotriva tatalui si convingandu-i ca "tatal nu face nimic"), odata devenita femeie, isi va dori langa ea un partener/sot diametral opus tatalui.
Insa, avand ca tipar/scenariu original relatia cuplului parental, va alege, in mod inconstient, un partener caruia sa nu-i pese prea mult de viata de familie, astfel ca tanara femeie nu va reusi sa adopte o atitudine diferita de cea a mamei sale, ci va repeta ceea ce a trait mama sa in relatia sa de cuplu. Fetita care traieste intr-o familie cu un tata alcoolic, va sfarsi intr-o relatie cu un alcoolic sau, daca tatal era violent/brutal cu ea si cu propria lui sotie, isi va alege un partener agresiv.
Daca parintii nu puteau trai impreuna decat intr-un continuu conflict si copiii, la randul lor, deveniti adulti vor purta in propria relatie nesfarsite dispute, parteneriatul/casnicia fiindu-le caracterizate prin neintelegeri, disensiuni si conflicte. Copii se pun in pielea parintelui de acelasi sex si repeta inconstient modelul familial cunoscut.Micutii carentati afectiv in copilarie, vor cauta parteneri care sa le umple "sacul afectiv fara fund" si negasind pe nimeni disponibil pentru o iubire continua si neconditionata, vor ajunge sa-si confirme parerea ca nu merita o astfel de afectiune din partea nimanui.
Baietelul crescut de o mama singura, nemultumita in permanenta de rolul sau familial, de intreaga situatie si de o exigenta nemasurata, nu va putea inchega relatii decat cu femei continuu nesatisfacute si revendicative. Barbatul e victima unei compulsii la repetitie care il determina sa se relationeze constant cu astfel de femei.O compulsie reprezinta un obicei de a se comporta intr-un fel anume, la care subiectul nu poate renunta. Cum e obiceiul de a fuma tigara dupa tigara, de a manca sau a bea peste masura. O buna parte din activitatile "normale" pot deveni compulsive: cand muncim prea mult (mai mult decat e necesar), cand ne gandim prea mult, cand stam peste masura la TV etc. Cand ne dam seama ca e prea mult, ca am intrecut masura? Atunci cand activitatea respectiva nu ne mai aduce nici o satisfactie si desfasurarea ei serveste de fapt la mascarea unei alte nevoi, celei adevarate (de afectiune, de exemplu). In viata afectiva a multor persoane se poate constata ca, compulsia ii poate determina sa repete constant situatii dureroase in ciuda dorintei de a gasi o relatie buna. Aceste persoane se indragostesc de un barbat sau de o femeie care nu e liber (e casatorit sau are o relatie constanta). Astfel, aceste persoane ajung sa se considere victimele nesansei in viata, insa dupa o analiza profunda se poate depista ca aleg un astfel de partener pentru ca ei insisi nu sunt pregatiti sa se angajeze intr-o relatie deplina si profunda. Pentru a "invinge" compulsia e necesara o atentie vigilenta acordata gandurilor, emotiilor si sentimentelor, iar pentru acest lucru este nevoie de curaj pentru a putea vedea ce anume ascunde aceasta compulsie si ce credinte irationale o sustin.
Desi ne credem stapanii propriilor atitudini, comportamente sau alegeri, nu facem decat sa actionam conform scenariilor, modelelor relationale timpurii intamplate/invatate in copilarie. Pornind de la acestea, ne formam dupa ele sau le repetam si nu facem decat sa continuam tragedia familiala. Nu degeaba anumite istorii de viata se repeta de la o generatie la alta...
Relatiile actuale nesatisfacatoare isi au intotdeauna sursa in scheme inconstiente de comportament, achizitionate in trecut. Pentru un tanar adult, marcat in copilarie de carente afective, viata de cuplu va reprezenta un refugiu sau un remediu la ranile afective din copilarie sau adolescenta. Insa, aceasta dragoste salvatoare va crea o lipsa: pentru a putea fi implicat intr-o relatie amoroasa suficient de "implinita" este nevoie de o persoana mai echilibrata decat sine insusi, lucru foarte greu de atins. Atunci cand suferim de o lipsa afectiva, riscul de a atrage o persoana cu acelasi handicap afectiv este mare. De cele mai multe ori, in cuplu vorbim de un sistem care implica si "o atitudine fata de..." sau "o reactie la...". Nu doar prin "puterea" sau "modelul" unuia dintre parteneri se ajunge la un deznodamant, ci prin interactiunea modelelor celor doi. Scenariul de viata al unui partener se suprapune celuilalt.
Intr-un cuplu, unul dintre parteneri se foloseste de comportamentul celuilalt pentru a intari o credinta primara constituita in familia de apartenenta (ca barbatii sunt distanti in cuplu, precum tatal, sau ca femeile sunt exigente, nemultumite, ca mama). Ii ofera celuilalt motive sa actioneze intr-un fel anume sau ii atribuie intentii care nu il privesc in niciun fel pe celalalt, ci pe cei apropiati din vremea cand acesta/aceea era copil. Acela e momentul cand cei doi nu se mai intalnesc in planurile de viata, in descoperirea sinelui, ci exista o continua diferenta ce conduce la un diferend care nu poate decat sa-i desparta.
Printr-un lung sir de atitudini si comportamente, il incitam pe celalalt, de multe ori fara sa ne dam seama, sa ocupe un anumit loc pe care i l-am desemnat cu mult timp in urma, pentru a ne mentine intacta o perceptie asupra lumii pe care am plamadit-o in urma experientei traite din copilarie, in familia de origine.
Pentru a iesi din scenariu si din compulsia la repetitie e nevoie sa ne formam noi scheme de functionare, noi abordari de relatie, lucru posibil doar printr-un proces indelung de analiza personala sau psihoterapie. Printr-un proces terapeutic e posibil ca subiectul suferind sa revina in contact cu vechile suferinte uitate si sa evacueze tensiunile acumulate.
Sursa:www.eva.ro