Ideea era sa critic putin aici baietii necivilizati.De ce baietii??Pentru ca unii sunt chiar badarani si nu au pic de bun simt,nestiind cum sa se poarte cu o fata.Stati linistiti,nu mi s-a intamplat mie de curand asta,sau ceva de genu',dar mai vad si eu in jurul meu pe unul sau pe altul si pur si simplu ma minunez.Nu doar baietii sunt necivilizati,ci si fetele uneori si tocmai de asta nu o sa critic aspectul acesta.O sa vorbesc in general despre tema asta.
Sa mergem la dictionar,poate nu mai stiu eu ce inseamna asta,sau poate,cine stie,s-a schimbat sensul,intre timp...Si gasesc:"civilizat=1.ajuns la un nivel corespunzator al civilizatiei,care duce o viata de civilizatie, 2.manierat, politicos, slefuit, cizelat,binecrescut etc." In fine, e vorba de educatie,de politete si de bun simt in mare.E chiar asa de mult?E enorm,se pare,pentru unii.
Lipsa de civilizatie este extrem de vizibila in jurul nostru.Desi evolutia secolului XXI ar trebui sa ne impinga spre civilizatie,la noi se intampla exact pe dos.Daca inainte oamenii mai aveau respect unul pentru celalalt,astazi fiecare face ce vrea.Suntem niste egoisti,nerespectuosi,suspiciosi,individualisti,fara bune maniere,narcisisti si mai ales, suntem niste INDIFERENTI. Ajunge,nu?
Din pacate, asta ne caracterizeaza cel mai bine.Asistam la tot felul de intamplari,scene, decizii in care "nu ne bagam",pentru ca nu ne priveste pe noi.Pentru ca nu ne afecteaza in mod direct,pentru ca nu ne aduce niciun castig,pentru ca nu avem timp si pentru asta, pentru ca....
Cei sapte ani de acasa sunt esentiali,din punctul meu de vedere.De acolo pleaca totul.Indiferenta se naste din lipsa de respect si de educatie.
Si ca sa ajung in directia in care batea articolul meu,vreau sa spun ca baietii aia care iti deschid usa cand intri intr-un local, care cedeaza locul pe scaun unei doamne, care sunt intotdeauna niste gntlemani,care te duc seara acasa(da,am o boala cu asta),care iti intind o haina cand iti e frig,care atunci cand ii scoti din nervi nu te jignesc ,ci aleg alte cuvinte(gen "cred ca aici gresesti.../"eu am alta parere'"),care te respecta in orice moment si in orice situatie,sunt din ce in ce mai rari...sunt pe cale de disparitie chiar.Sper doar sa nu fi intalnit eu persoanele potrivite si sa fie doar o judecata pripita....Oricum...orice poate sa moara intr-o relatie....dar atunci cand moare respectul,a murit totul...
vineri, 31 octombrie 2008
Awake-un alt mod de a vedea realitatea
"Awake" este un film care m-a zdruncinat,pot sa spun.De multa vreme nu am mai vazut un film cu un final atat de putin previzibil.In mare,e vorba despre Clay,un miliardar,care realizeaza pe masa de operatie ca este imun la susbtantele anesteziante.Aflandu-se in timpul unei operatii pe cord deschis,el simte fiecare miscare a bisturiului...Desi ii vine sa urle,sa strige in gura mare ca e treaz,nu poate sa miste niciun deget,fiind paralizat.Aflata alaturi, sotia lui, Sam, ii da,poate,cea mai puternica lovitura:se dovedeste a fi victima unui complot la care ia parte si "prietenul" lui Clay.Si daca pana atunci ma gandeam ca urmaresc o frumoasa poveste de dragoste,de la jumatatea filmului am avut o mare surpriza,aceea de a viziona,de fapt,un thriller.Nu am indraznit nici macar sa ma pun in pielea personajului,atat de infricosator mi s-a parut...Mi s-ar parea imposibil sa ajung in situatia aia,in care logodnica si prietenul cel mai bun imi pun la cale moartea si culmea,asta se intampla sub ochii mei.Nu stiu ce m-ar durerea mai tare:sa simt cum doctorul se "joaca" cu mine pe masa de operatie,sau lovitura pe care mi-au dat-o cele mai apropiate 2 persoane din viata mea..."Awake" este un film care te face sa te gandesti ca esti un norocos ca traiesti...Viata pare o gluma,proasta in cazul lui Clay...daca stiti subiectul,in mare,nu mai are acelasi farmec,eu nu auzisem de el dinainte.Vi-l recomand,so...vizionare placuta!
sâmbătă, 25 octombrie 2008
Relatia de cuplu-influentata de copilarie?
Desi distanta in timp de la copilarie pana la varsta adulta (cand ajungem sa formam un cuplu) este suficient de mare, astfel incat am crede ca modelele relationale din familie, observate in copilarie si-ar putea diminua intensitatea/forta, lucrurile nu stau deloc asa. Felul in care copilul relationeaza cu parintele de sex opus, relatia dintre parinti, dintre rudele cele mai apropiate ale acestuia vor constitui un "model" fidel al propriei sale relatii de cuplu.
De exemplu, daca o fetita a trait intr-o familie in care tatal era absent din viata de familie (in sensul ca acesta nu reusea sa se indeletniceasca cu nicio sarcina familiala, nu avea grija de copii etc), iar mama se ocupa de tot ( sa-si aduca copiii de partea ei, inversunandu-i impotriva tatalui si convingandu-i ca "tatal nu face nimic"), odata devenita femeie, isi va dori langa ea un partener/sot diametral opus tatalui.
Insa, avand ca tipar/scenariu original relatia cuplului parental, va alege, in mod inconstient, un partener caruia sa nu-i pese prea mult de viata de familie, astfel ca tanara femeie nu va reusi sa adopte o atitudine diferita de cea a mamei sale, ci va repeta ceea ce a trait mama sa in relatia sa de cuplu. Fetita care traieste intr-o familie cu un tata alcoolic, va sfarsi intr-o relatie cu un alcoolic sau, daca tatal era violent/brutal cu ea si cu propria lui sotie, isi va alege un partener agresiv.
Daca parintii nu puteau trai impreuna decat intr-un continuu conflict si copiii, la randul lor, deveniti adulti vor purta in propria relatie nesfarsite dispute, parteneriatul/casnicia fiindu-le caracterizate prin neintelegeri, disensiuni si conflicte. Copii se pun in pielea parintelui de acelasi sex si repeta inconstient modelul familial cunoscut.Micutii carentati afectiv in copilarie, vor cauta parteneri care sa le umple "sacul afectiv fara fund" si negasind pe nimeni disponibil pentru o iubire continua si neconditionata, vor ajunge sa-si confirme parerea ca nu merita o astfel de afectiune din partea nimanui.
Baietelul crescut de o mama singura, nemultumita in permanenta de rolul sau familial, de intreaga situatie si de o exigenta nemasurata, nu va putea inchega relatii decat cu femei continuu nesatisfacute si revendicative. Barbatul e victima unei compulsii la repetitie care il determina sa se relationeze constant cu astfel de femei.O compulsie reprezinta un obicei de a se comporta intr-un fel anume, la care subiectul nu poate renunta. Cum e obiceiul de a fuma tigara dupa tigara, de a manca sau a bea peste masura. O buna parte din activitatile "normale" pot deveni compulsive: cand muncim prea mult (mai mult decat e necesar), cand ne gandim prea mult, cand stam peste masura la TV etc. Cand ne dam seama ca e prea mult, ca am intrecut masura? Atunci cand activitatea respectiva nu ne mai aduce nici o satisfactie si desfasurarea ei serveste de fapt la mascarea unei alte nevoi, celei adevarate (de afectiune, de exemplu). In viata afectiva a multor persoane se poate constata ca, compulsia ii poate determina sa repete constant situatii dureroase in ciuda dorintei de a gasi o relatie buna. Aceste persoane se indragostesc de un barbat sau de o femeie care nu e liber (e casatorit sau are o relatie constanta). Astfel, aceste persoane ajung sa se considere victimele nesansei in viata, insa dupa o analiza profunda se poate depista ca aleg un astfel de partener pentru ca ei insisi nu sunt pregatiti sa se angajeze intr-o relatie deplina si profunda. Pentru a "invinge" compulsia e necesara o atentie vigilenta acordata gandurilor, emotiilor si sentimentelor, iar pentru acest lucru este nevoie de curaj pentru a putea vedea ce anume ascunde aceasta compulsie si ce credinte irationale o sustin.
Desi ne credem stapanii propriilor atitudini, comportamente sau alegeri, nu facem decat sa actionam conform scenariilor, modelelor relationale timpurii intamplate/invatate in copilarie. Pornind de la acestea, ne formam dupa ele sau le repetam si nu facem decat sa continuam tragedia familiala. Nu degeaba anumite istorii de viata se repeta de la o generatie la alta...
Relatiile actuale nesatisfacatoare isi au intotdeauna sursa in scheme inconstiente de comportament, achizitionate in trecut. Pentru un tanar adult, marcat in copilarie de carente afective, viata de cuplu va reprezenta un refugiu sau un remediu la ranile afective din copilarie sau adolescenta. Insa, aceasta dragoste salvatoare va crea o lipsa: pentru a putea fi implicat intr-o relatie amoroasa suficient de "implinita" este nevoie de o persoana mai echilibrata decat sine insusi, lucru foarte greu de atins. Atunci cand suferim de o lipsa afectiva, riscul de a atrage o persoana cu acelasi handicap afectiv este mare. De cele mai multe ori, in cuplu vorbim de un sistem care implica si "o atitudine fata de..." sau "o reactie la...". Nu doar prin "puterea" sau "modelul" unuia dintre parteneri se ajunge la un deznodamant, ci prin interactiunea modelelor celor doi. Scenariul de viata al unui partener se suprapune celuilalt.
Intr-un cuplu, unul dintre parteneri se foloseste de comportamentul celuilalt pentru a intari o credinta primara constituita in familia de apartenenta (ca barbatii sunt distanti in cuplu, precum tatal, sau ca femeile sunt exigente, nemultumite, ca mama). Ii ofera celuilalt motive sa actioneze intr-un fel anume sau ii atribuie intentii care nu il privesc in niciun fel pe celalalt, ci pe cei apropiati din vremea cand acesta/aceea era copil. Acela e momentul cand cei doi nu se mai intalnesc in planurile de viata, in descoperirea sinelui, ci exista o continua diferenta ce conduce la un diferend care nu poate decat sa-i desparta.
Printr-un lung sir de atitudini si comportamente, il incitam pe celalalt, de multe ori fara sa ne dam seama, sa ocupe un anumit loc pe care i l-am desemnat cu mult timp in urma, pentru a ne mentine intacta o perceptie asupra lumii pe care am plamadit-o in urma experientei traite din copilarie, in familia de origine.
Pentru a iesi din scenariu si din compulsia la repetitie e nevoie sa ne formam noi scheme de functionare, noi abordari de relatie, lucru posibil doar printr-un proces indelung de analiza personala sau psihoterapie. Printr-un proces terapeutic e posibil ca subiectul suferind sa revina in contact cu vechile suferinte uitate si sa evacueze tensiunile acumulate.
Sursa:www.eva.ro
De exemplu, daca o fetita a trait intr-o familie in care tatal era absent din viata de familie (in sensul ca acesta nu reusea sa se indeletniceasca cu nicio sarcina familiala, nu avea grija de copii etc), iar mama se ocupa de tot ( sa-si aduca copiii de partea ei, inversunandu-i impotriva tatalui si convingandu-i ca "tatal nu face nimic"), odata devenita femeie, isi va dori langa ea un partener/sot diametral opus tatalui.
Insa, avand ca tipar/scenariu original relatia cuplului parental, va alege, in mod inconstient, un partener caruia sa nu-i pese prea mult de viata de familie, astfel ca tanara femeie nu va reusi sa adopte o atitudine diferita de cea a mamei sale, ci va repeta ceea ce a trait mama sa in relatia sa de cuplu. Fetita care traieste intr-o familie cu un tata alcoolic, va sfarsi intr-o relatie cu un alcoolic sau, daca tatal era violent/brutal cu ea si cu propria lui sotie, isi va alege un partener agresiv.
Daca parintii nu puteau trai impreuna decat intr-un continuu conflict si copiii, la randul lor, deveniti adulti vor purta in propria relatie nesfarsite dispute, parteneriatul/casnicia fiindu-le caracterizate prin neintelegeri, disensiuni si conflicte. Copii se pun in pielea parintelui de acelasi sex si repeta inconstient modelul familial cunoscut.Micutii carentati afectiv in copilarie, vor cauta parteneri care sa le umple "sacul afectiv fara fund" si negasind pe nimeni disponibil pentru o iubire continua si neconditionata, vor ajunge sa-si confirme parerea ca nu merita o astfel de afectiune din partea nimanui.
Baietelul crescut de o mama singura, nemultumita in permanenta de rolul sau familial, de intreaga situatie si de o exigenta nemasurata, nu va putea inchega relatii decat cu femei continuu nesatisfacute si revendicative. Barbatul e victima unei compulsii la repetitie care il determina sa se relationeze constant cu astfel de femei.O compulsie reprezinta un obicei de a se comporta intr-un fel anume, la care subiectul nu poate renunta. Cum e obiceiul de a fuma tigara dupa tigara, de a manca sau a bea peste masura. O buna parte din activitatile "normale" pot deveni compulsive: cand muncim prea mult (mai mult decat e necesar), cand ne gandim prea mult, cand stam peste masura la TV etc. Cand ne dam seama ca e prea mult, ca am intrecut masura? Atunci cand activitatea respectiva nu ne mai aduce nici o satisfactie si desfasurarea ei serveste de fapt la mascarea unei alte nevoi, celei adevarate (de afectiune, de exemplu). In viata afectiva a multor persoane se poate constata ca, compulsia ii poate determina sa repete constant situatii dureroase in ciuda dorintei de a gasi o relatie buna. Aceste persoane se indragostesc de un barbat sau de o femeie care nu e liber (e casatorit sau are o relatie constanta). Astfel, aceste persoane ajung sa se considere victimele nesansei in viata, insa dupa o analiza profunda se poate depista ca aleg un astfel de partener pentru ca ei insisi nu sunt pregatiti sa se angajeze intr-o relatie deplina si profunda. Pentru a "invinge" compulsia e necesara o atentie vigilenta acordata gandurilor, emotiilor si sentimentelor, iar pentru acest lucru este nevoie de curaj pentru a putea vedea ce anume ascunde aceasta compulsie si ce credinte irationale o sustin.
Desi ne credem stapanii propriilor atitudini, comportamente sau alegeri, nu facem decat sa actionam conform scenariilor, modelelor relationale timpurii intamplate/invatate in copilarie. Pornind de la acestea, ne formam dupa ele sau le repetam si nu facem decat sa continuam tragedia familiala. Nu degeaba anumite istorii de viata se repeta de la o generatie la alta...
Relatiile actuale nesatisfacatoare isi au intotdeauna sursa in scheme inconstiente de comportament, achizitionate in trecut. Pentru un tanar adult, marcat in copilarie de carente afective, viata de cuplu va reprezenta un refugiu sau un remediu la ranile afective din copilarie sau adolescenta. Insa, aceasta dragoste salvatoare va crea o lipsa: pentru a putea fi implicat intr-o relatie amoroasa suficient de "implinita" este nevoie de o persoana mai echilibrata decat sine insusi, lucru foarte greu de atins. Atunci cand suferim de o lipsa afectiva, riscul de a atrage o persoana cu acelasi handicap afectiv este mare. De cele mai multe ori, in cuplu vorbim de un sistem care implica si "o atitudine fata de..." sau "o reactie la...". Nu doar prin "puterea" sau "modelul" unuia dintre parteneri se ajunge la un deznodamant, ci prin interactiunea modelelor celor doi. Scenariul de viata al unui partener se suprapune celuilalt.
Intr-un cuplu, unul dintre parteneri se foloseste de comportamentul celuilalt pentru a intari o credinta primara constituita in familia de apartenenta (ca barbatii sunt distanti in cuplu, precum tatal, sau ca femeile sunt exigente, nemultumite, ca mama). Ii ofera celuilalt motive sa actioneze intr-un fel anume sau ii atribuie intentii care nu il privesc in niciun fel pe celalalt, ci pe cei apropiati din vremea cand acesta/aceea era copil. Acela e momentul cand cei doi nu se mai intalnesc in planurile de viata, in descoperirea sinelui, ci exista o continua diferenta ce conduce la un diferend care nu poate decat sa-i desparta.
Printr-un lung sir de atitudini si comportamente, il incitam pe celalalt, de multe ori fara sa ne dam seama, sa ocupe un anumit loc pe care i l-am desemnat cu mult timp in urma, pentru a ne mentine intacta o perceptie asupra lumii pe care am plamadit-o in urma experientei traite din copilarie, in familia de origine.
Pentru a iesi din scenariu si din compulsia la repetitie e nevoie sa ne formam noi scheme de functionare, noi abordari de relatie, lucru posibil doar printr-un proces indelung de analiza personala sau psihoterapie. Printr-un proces terapeutic e posibil ca subiectul suferind sa revina in contact cu vechile suferinte uitate si sa evacueze tensiunile acumulate.
Sursa:www.eva.ro
vineri, 24 octombrie 2008
missing somebody/something
E neplacut sa iti fie dor de cineva si sa fii legat de maini si de picioare.
Oricat te-ai zbate,nu reusesti sa iti alini ranile din inima.Te simti de parca ceva te apasa,te framanta constant si nu te lasa sa faci niciun pas.E dureros sa te prefaci ca totul merge ca pe roate,cand de fapt numai tu stii cu adevarat ce simti acolo,in coltul ala intunecat al inimii tale.
Tuturor ne este dor.Ne este dor de copilarie,de mama care a plecat in alta tara sa lucreze,de tovarasul de joaca de odinioara,de profa de engleza,de colega de banca din generala sau de prima iubire din liceu...Astea-s insa "doruri" cu care poti sa traiesti.Dorul ala pentru persoana iubita este diferit.E un chin permanent,e un sentiment care te sacaie,lipsa celuilalt te face sa te gandesti din ce in ce mai intens la ea.Te face sa iti imaginezi "ce s-ar intampla daca ar fi acum si aici",te face sa iti dai seama ce iti doresti cu adevarat si mai ales pe cine...Se intampla de multe ori sa ne fie dor de cineva,doar pentru ca ne-am obisnuit o vreme indelungata in prezenta sa.Dar exista o linie separatoare destul de clara intre a-ti fi dor de cineva din obisnuinta si a-ti lipsi cu adevarat.
Ulterior incepem sa realizam ca ceea ce ne lipseste este de fapt ceea ce conteaza cu adevarat...ceea ce am iubit candva.
Mi-e dor de copilarie,de adolescenta,de perioada in care plangeam pt un "El" si credeam ca durerea mea este cea mai mare durere posibila.Mi-e dor de zilele de vara in care imi faceam o cafea fierbinte,urmaream cu mama un serial in fiecare zi la 13:05 si apoi jucam carti cu sor'mea.Mi-e dor de tanti aia care vindea inainte la noi,la magazin.Si de diriga noastra din generala care m-a invatat cu adevarat gramatica.Mi-e dor de colega din banca din spate ,din generala,careia ii promitam ca vom fi mereu prietene,orice ar fi,si de blondul ala de care imi placea inca dintr-a treia si la care am visat cativa ani buni.
De colindatorii aia care veneau in Ajun si care mereu imi daramau ditamai omul de zapada facut de mine si de tata.De zapezile alea pana la genunchi,de serile de iarna in care beam vin fiert...Mi-e dor de mine de atunci.
Mi-e dor de mine care era atunci cand el se afla in prezenta mea.De tot ce ma facea sa simt,sa visez si sa imi doresc.Mi-e dor de sentimentele alea si nu vreau sa le indepartez din inima,cu pretul suferintei..Mi-e dor de trecut.
Oricat te-ai zbate,nu reusesti sa iti alini ranile din inima.Te simti de parca ceva te apasa,te framanta constant si nu te lasa sa faci niciun pas.E dureros sa te prefaci ca totul merge ca pe roate,cand de fapt numai tu stii cu adevarat ce simti acolo,in coltul ala intunecat al inimii tale.
Tuturor ne este dor.Ne este dor de copilarie,de mama care a plecat in alta tara sa lucreze,de tovarasul de joaca de odinioara,de profa de engleza,de colega de banca din generala sau de prima iubire din liceu...Astea-s insa "doruri" cu care poti sa traiesti.Dorul ala pentru persoana iubita este diferit.E un chin permanent,e un sentiment care te sacaie,lipsa celuilalt te face sa te gandesti din ce in ce mai intens la ea.Te face sa iti imaginezi "ce s-ar intampla daca ar fi acum si aici",te face sa iti dai seama ce iti doresti cu adevarat si mai ales pe cine...Se intampla de multe ori sa ne fie dor de cineva,doar pentru ca ne-am obisnuit o vreme indelungata in prezenta sa.Dar exista o linie separatoare destul de clara intre a-ti fi dor de cineva din obisnuinta si a-ti lipsi cu adevarat.
Ulterior incepem sa realizam ca ceea ce ne lipseste este de fapt ceea ce conteaza cu adevarat...ceea ce am iubit candva.
Mi-e dor de copilarie,de adolescenta,de perioada in care plangeam pt un "El" si credeam ca durerea mea este cea mai mare durere posibila.Mi-e dor de zilele de vara in care imi faceam o cafea fierbinte,urmaream cu mama un serial in fiecare zi la 13:05 si apoi jucam carti cu sor'mea.Mi-e dor de tanti aia care vindea inainte la noi,la magazin.Si de diriga noastra din generala care m-a invatat cu adevarat gramatica.Mi-e dor de colega din banca din spate ,din generala,careia ii promitam ca vom fi mereu prietene,orice ar fi,si de blondul ala de care imi placea inca dintr-a treia si la care am visat cativa ani buni.
De colindatorii aia care veneau in Ajun si care mereu imi daramau ditamai omul de zapada facut de mine si de tata.De zapezile alea pana la genunchi,de serile de iarna in care beam vin fiert...Mi-e dor de mine de atunci.
Mi-e dor de mine care era atunci cand el se afla in prezenta mea.De tot ce ma facea sa simt,sa visez si sa imi doresc.Mi-e dor de sentimentele alea si nu vreau sa le indepartez din inima,cu pretul suferintei..Mi-e dor de trecut.
cugetari
Si pentru ca afara este o vreme de betie,nu ar strica putina meditatie:) Asa ca am adunat aici cateva citate care mie imi plac foarte mult...
"Dragostea îi arată omului cum ar trebui el să fie. Când iubeşti, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi nici nu-ţi vine să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste."(Anton Cehov)
"Dacă vă este frică de singurătate, nu vă căsătoriţi".(Anton Cehov)
"Speranţa este lucrul cu pene aşezat în suflet şi care cântă melodia fără de cuvinte şi nu se opreşte niciodată."(Emily Dickinson)
"Experienţa ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic din experienţă."(George Bernard Shaw).
"Un bărbat îndrăgostit este mai dibaci decât o sută de avocaţi."(proverb spaniol).
"Pariaţi că Dumnezeu există. De câştigaţi, câştigaţi tot; de pierdeţi, nu pierdeţi nimic."(Blaise Pascal)
"Fiind intrebat “Cum ar fi barbatii fara femei ?”, Mark Twain a raspuns: “In primul rand fericiti! Apoi putini, putini, din ce in ce mai putini!” - Mark Twain
"Cateodata oamenii se impiedica de adevar,dar de cele mai multe ori se ridica si merg mai departe."(Churchill)
"Dragostea îi arată omului cum ar trebui el să fie. Când iubeşti, descoperi în tine o nebănuită bogăţie de tandreţe şi duioşie şi nici nu-ţi vine să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste."(Anton Cehov)
"Dacă vă este frică de singurătate, nu vă căsătoriţi".(Anton Cehov)
"Speranţa este lucrul cu pene aşezat în suflet şi care cântă melodia fără de cuvinte şi nu se opreşte niciodată."(Emily Dickinson)
"Experienţa ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic din experienţă."(George Bernard Shaw).
"Un bărbat îndrăgostit este mai dibaci decât o sută de avocaţi."(proverb spaniol).
"Pariaţi că Dumnezeu există. De câştigaţi, câştigaţi tot; de pierdeţi, nu pierdeţi nimic."(Blaise Pascal)
"Fiind intrebat “Cum ar fi barbatii fara femei ?”, Mark Twain a raspuns: “In primul rand fericiti! Apoi putini, putini, din ce in ce mai putini!” - Mark Twain
"Cateodata oamenii se impiedica de adevar,dar de cele mai multe ori se ridica si merg mai departe."(Churchill)
sâmbătă, 18 octombrie 2008
In love with 2?
Vorbind cu cineva zilele trecute,ma intrebam...un barbat poate iubi doua femei in acelasi timp?dar o femeie?poate sa iubeasca doi barbati?Raspunsul meu este NU.Si nu pentru ca nu mi-ar conveni mie sa fiu parte dintr-un trio,ci pentru ca eu asa cred.Si acum sa spun si de ce.
In primul rand, cine crede ca e indragostit de 2 persoane in acelasi timp,dupa mine,se insala.Poti sa doresti o persoana,sa fii atras din punct de vedere fizic,sa ai ceva de impartit cu el/ea(ceva care nu prea are legatura cu iubirea),sa ai nevoie de ea,dar in niciun caz sa o iubesti.Poti eventual sa crezi ca iubesti doi/doua in acelasi timp si sa te inseli.E atractie sau nevoie.Nicidecum iubire.Iubirea adevarata nu poate fi mai mult decat una singura.Si argumentul ca fiecare iubire e diferita nu prea sta in picioare pentru mine in cazul asta.Nu am nevoie de diferite exemple,de situatii din mass media sau de viata lu' cutarica.Nu ai de unde sa stii tu ce a fost cu adevarat dincolo de imaginea pe care au afisat-o.Nici eu nu am de unde sa stiu,intr-adevar.Asa ca iese din discutie.Dar pentru mine iubirea e mai mult decat a te intalni zi de zi cu celalalt doar pentru ca "asa se face".E mai mult de a-i spune celuilalt cuvinte frumoase doar de dragul unei relatii aparent frumoase...Atunci cand ai impresia ca iubesti doua persoane,nu iubesti niciuna de fapt.Multa lume confunda a iubi cu "a tine la..." ,"a dori","a avea nevoie de...",sau mai stiu eu ce...Pentru altii,iubirea inseamna un moft,o confirmare a propriei puteri de seductie.De ce se confunda asa de usor iubirea?Dragostea nu are de-a face cu nimic din toate astea.Nu e musai sa fii cu cineva din dragoste.De ce apare cuvantul iubire acolo unde nu ii este locul??Pentru mine iubirea inseamna sa il porti pe celalalt in suflet,sa te culci cu gandul la el si sa te trezesti cu acelasi gand,sa simti ca nu poti sa iti continui existenta fara el,sa ai nevoie de el pentru a merge mai departe,sa vrei sa fie doar al tau si tu sa fii numai a lui....sa vezi soare cand afara ploua,sa vezi bunatatea in oamenii rai...sa simti o energie,o impacare sufleteasca alaturi de el....si sa-mi spuna mie cineva ca poti simti asta pentru doi oameni deodata!!!
In primul rand, cine crede ca e indragostit de 2 persoane in acelasi timp,dupa mine,se insala.Poti sa doresti o persoana,sa fii atras din punct de vedere fizic,sa ai ceva de impartit cu el/ea(ceva care nu prea are legatura cu iubirea),sa ai nevoie de ea,dar in niciun caz sa o iubesti.Poti eventual sa crezi ca iubesti doi/doua in acelasi timp si sa te inseli.E atractie sau nevoie.Nicidecum iubire.Iubirea adevarata nu poate fi mai mult decat una singura.Si argumentul ca fiecare iubire e diferita nu prea sta in picioare pentru mine in cazul asta.Nu am nevoie de diferite exemple,de situatii din mass media sau de viata lu' cutarica.Nu ai de unde sa stii tu ce a fost cu adevarat dincolo de imaginea pe care au afisat-o.Nici eu nu am de unde sa stiu,intr-adevar.Asa ca iese din discutie.Dar pentru mine iubirea e mai mult decat a te intalni zi de zi cu celalalt doar pentru ca "asa se face".E mai mult de a-i spune celuilalt cuvinte frumoase doar de dragul unei relatii aparent frumoase...Atunci cand ai impresia ca iubesti doua persoane,nu iubesti niciuna de fapt.Multa lume confunda a iubi cu "a tine la..." ,"a dori","a avea nevoie de...",sau mai stiu eu ce...Pentru altii,iubirea inseamna un moft,o confirmare a propriei puteri de seductie.De ce se confunda asa de usor iubirea?Dragostea nu are de-a face cu nimic din toate astea.Nu e musai sa fii cu cineva din dragoste.De ce apare cuvantul iubire acolo unde nu ii este locul??Pentru mine iubirea inseamna sa il porti pe celalalt in suflet,sa te culci cu gandul la el si sa te trezesti cu acelasi gand,sa simti ca nu poti sa iti continui existenta fara el,sa ai nevoie de el pentru a merge mai departe,sa vrei sa fie doar al tau si tu sa fii numai a lui....sa vezi soare cand afara ploua,sa vezi bunatatea in oamenii rai...sa simti o energie,o impacare sufleteasca alaturi de el....si sa-mi spuna mie cineva ca poti simti asta pentru doi oameni deodata!!!
sâmbătă, 11 octombrie 2008
indragosteala
Cred ca e cel mai placut sentiment sa fii indragostit.Mai ales cand simti ca e reciproc.E atat de frumos sa vezi doi oameni care se tin de mana,care se saruta,care impartasesc acelasi mister,aceleasi ganduri si sentimente.Sa ai la cine sa te gandesti seara,atunci cand adormi,sa aiba cine sa iti zica de fiecare data "noapte buna",sa aiba cine sa fie alaturi de tine atunci cand nu te simti prea bine sau atunci cand ai nevoie de ajutor.Sa ai cu cine sa colinzi parcurile,sa aiba cine sa te sune din cand in cand doar pentru a te intreba cum te simti...Entuziasmul ala si siguranta,bucuria aia aparent prosteasca si fara motiv,stabilitatea pe care ti-o ofera o relatie serioasa,modul in care celalalt te face sa te simti si fluturii aia din stomac sunt stari atat de placute prin care am vrea cu totii sa trecem de cat mai multe ori.E o minune sa fim indragostiti.E un mare noroc.Sa nu ne pese de nimic,sa fim mereu cu capul in nori si sa visam...Si cel mai insensibil om isi doreste asta,cel putin acolo,in sufletul lui.Cred ca daca ni se da din nou sansa de a simti starile astea,ar trebui sa profitam din plin de fiecare moment...pentru ca nu e nimic mai frumos pe lume decat doi tineri indragostiti.
vineri, 10 octombrie 2008
mda...ce constatare!
De ceva timp asist cu nepasare la un lucru ce mi se intampla...simt cum mor in mine sentimente si persoane pentru care candva poate as fi murit eu.Simt ca daca m-as intoarce acolo unde am ramas,nu ar mai fi la fel.A disparut orice farmec...cat de frumoasa e dragostea asta...ca dragostea orbeste este cel mai adevarat lucru care se putea spune...Atunci cand iubesti pe cineva,incepi sa iti faci in minte o imagine asupra acelei persoane.Si cu fiecare zi o imbogatesti cu tot felul de ornamente.Ii vezi calitati nedescoperite inca,il vezi numai pe el,simti ca doar alaturi de el poti simti ceva anume si nimic altceva nu mai conteaza.De fapt,asta e doar frumusetea dragostei.Cand incepi sa te detasezi,incepi sa vezi cu obiectivitate tot.Incepi sa vezi cam cum vedeau cei apropiati relatia ta,incepi sa te intrebi ce ti se parea atunci atat de miraculos si nu poti sa iti explici...Iti pare rau ca se sting incet simtaminte frumoase in tine si devii constient ca oricine altcineva ar putea cel putin incerca sa te faca sa te simti ca atunci...E ca o trezire necesara la viata,cand moartea e mai dulce.E ca un foc ce se stinge in timp ce tie iti este mai putin frig cu fiecare zi.Cred ca am scris destule despre sentimentele astea.Si vine un moment in care simti ca nu mai ai nimic de zis,pentru ca incepi sa nu mai simti nimic.Fericirea ne lasa fara vorbe.Nu ne indeamna niciodata la scris.Destul de rar,poate.Numai suferinta,lipsa cuiva sau despartirile ne pot indemna sa simtim nevoia de a ne exprima.Asa ca nu o sa mai scriu o vreme despre sentimentele astea,pentru ca am cam epuizat stocul...O sa trec la unele noi,imbracate in haine de toamna,o sa imi sterg ultimele lacrimi,o sa imi fac curatenie in ganduri si o sa merg mai departe.O sa car dupa mine urma de experienta si nu o sa o mai dau in bara la fel de usor.Ma voi dezbraca de regrete si voi lua totul ca pe o etapa frumoasa din viata.O sa pastrez doar amintirile,pentru ca ma fac sa zambesc de fiecare data...sâmbătă, 4 octombrie 2008
oamenii...se schimba?
Imi spunea cineva odata ca oamenii nu se schimba.Ca ei raman la fel tot timpul si daca se comporta diferit,este pentru ca vor sa para altfel decat cum sunt in realitate.Ca ei sunt mereu niste copii in sufletul lor si ca joaca diverse roluri zi de zi doar pentru ca simt teama si pentru a se proteja de ochii celorlalti...oare asa este?Da,cred ca oamenii pastreaza intotdeauna in sufletul lor o farama din varsta copilariei...dar mai cred si ca oamenii se schimba.Vine o vreme cand oamenii se maturizeaza,cand incep sa vada altfel lucrurile,cand trec prin intamplari,experiente,probleme,situatii care ii marcheaza.Care ii invata ceva.Care ii schimba.Atunci cand intalnim pe cineva si devenim apropiati de o anumita persoana,involuntar,imprumutam cateva trasaturi ale acelei persoane.Suntem cate putin din fiecare persoana pe care am cunoscut-o candva.Cate putin din noi(din trasaturile noastre specifice,din educatie si din formarea persoanala in mediul in care am trait) si cate putin din experienta pe care o avem in spate.Astfel se formeaza persoanalitatea fiecaruia,zic eu.Asa se contureaza,in timp,eul nostru.Sunt mai multi factori care contribuie la asta,dar nu vreau sa ii analizez in detaliu.Vorbeam despre schimbari.Exsta si un proverb"lupu-si schimba parul,dar naravul,ba!". Sunt cazuri in care oamenii nu se pot schimba.Desi spun ei ca o vor face,ca incearca sau mai stiu eu ce,ambitia nu e atat de mare pe cat ar trebui.Cand iti propui sa faci ceva,nu poate sa nu iasa decat daca nu vrei.Stiu ca e cam trasa de par ideea,dar asa este.E greu sa iti duci la bun sfarsit un plan concentrandu-te doar pe victorie,fara a tine cont de impedimentele aparute ulterior.De asta multi renunta si se resemneaza.Vedem diferite cazuri de oameni viciosi,alcoolici,dependenti de droguri,violenti etc.In multe situatii acestia reusesc sa isi schimbe viata.Reusesc sa iasa din lantul asta vicios.Cu mult sprijin,intr-adevar dar la baza sta tot propria lor ambitie si dorinta,cred eu.Exista si oameni pe care viata ii schimba.Pentru unii e nevoie de o experienta nu tocmai placuta ca sa constientizeze necesitatea schimbarii.Cateodata e nevoie de un soc,de un accident,de o pierdere,de o cearta,de suferinta,ca sa ne trezim la realitate.Din pacate,pentru unii se intampla sa fie prea tarziu.Altii,in schimb,mai primesc si a doua sansa.Ar trebui sa ne dam seama cu totii ca viata asta nu e chiar atat de lunga si ca sansele nu vor veni la nesfarsit,asa ca ar trebui sa profitam de tot ceea ce primim si sa ne bucuram de fiecare victorie.Da,si eu m-am schimbat.Si in ultimii 3 ani simt ca m-am schimbat foarte mult.Este poate si datorita varstei specifice schimbarii si maturizarii.Evident ca ma simt tot un copil,dar un copil care vede lumea cu alti ochi astazi.E si normal.Iar in concluzie,da,eu chiar cred ca oamenii se schimba.Si nu doar pentru ca e normal,odata cu trecerea timpului.Nu ma refer doar la formare si maturizare.Exista situatii in viata care ne obliga sa fim altfel la un moment dat.Schimbarea face parte din noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)